Pregătirea copilului mai mare pentru nasterea unui fratior


Autor: psihoterapeut Ana Maria Mintici

Venirea pe lume a unui nou copil poate aduce multe schimbări într-o familie. Părinții petrec mult timp și energie cu pregătirile și după ce copilul vine, multă din atenția familiei implică satisfacerea nevoilor de bază ale bebelușului.

Toate aceste schimbări pot fi dificile pentru copilul mai mare. Este normal ca acesta să fie gelos pe bebeluș și să reacționeze prin ieșiri neplăcute. Dar părinții pot pregăti copiii pentru venirea pe lume a bebelușului. Principalele trei lucruri pe care le pot face este să discute despre sarcină pe înțelesul copilului, a face anumite aranjamente ce-l implică pe copilul mai mare și a-l include în îngrijirea bebelușului. Toate acestea pot face lucrurile mult mai simple pentru toată lumea.

Cum îl anunți, ce faci apoi?
În timpul sarcinii:

Nu există un timp anume perfect pentru a spune copilului despre viitorul bebeluș, dar este important să țineți cont de faptul că atunci când veți spune copiilor preșcolari, va trebui să vă referiți la momentul în care bebelușul se va naște, nu în termeni de luni ci mai degrabă în anotimpuri, deoarece ei nu înțeleg conceptul de timp foarte bine. De exemplu, dacă bebelușul dumneavoastră se va naște peste 8 luni, în august, îi puteți spune copilului: ”frățiorul/sau surioara ta va veni pe lume la vară, când va fi cel mai cald afară”. E important să țineți cont și de aspectul spiritual, de dragoste când îi explicați copilului de ce a apărut atât el cât și fratele lui. O expresie care îmi place mult este: ”Tu doreai să te naști iar noi doream un copil”.

Câte detalii trebuie să îi dați copilului? Lăsați întrebările copilului să vă ghideze. De exemplu, un copil de 4 ani poate întreba: ” De unde vin copiii?”. În ciuda a ce vă gândiți, copilul nu vă cere să îi spuneți despre sex, ci în mod literal, de Unde vin. Ar putea fi destul să îi explicați: ”Bebelușul vine din burtica mămicii, unde are un culcuș special numit uter, în care a stat și el cândva”. Un copil care vrea să știe mai multe va întreba. Sunt unii copii care vor să știe detalii despre unde va dormi, ce va mânca, și e bine să îi spuneți.

Doctorul.
Ajută de asemenea, să explicați copilului că nu veți merge la spital pentru că sunteți bolnavă (cum este probabil să creadă). Spuneți-i cum dvs.mergeți la doctor pentru ca acesta să vadă, prin niște aparate speciale, cât a crescut bebelușul, cum îi bate inima și pentru a sfătui mama în legătură cu ce să facă. Puteți lua și copilul cu dvs. Știu despre o mămică isteață care a luat copilul mai mare la aproape fiecare control și a rugat doctorul să îi acorde nu mai mult de 1 minut atenție acestuia, luându-i tensiunea și măsurându-i greutatea. Acest minut a fost o investiție foarte bună, întrucât copilul s-a simțit important și implicat.

Dacă copilul dvs.se interesează mai mult de bebeluș puteți face anumite activități cu el: să treceți prin pozele cu el de pe vremea când era bebeluș, eventual de când erați însărcinată cu el, dacă aveți; să vizitati prieteni care au bebeluși, să vă gândiți împreună la nume pentru copii, să mergeți cu el la doctor pentru a asculta bătăile inimii bebelușului și în final, să faceți împreună geanta cu care veți merge la maternitate.

Pregătiri:
Am vorbit mai devreme despre anumite pregătiri pe care trebuie să le faceți înainte de a se naște bebelușul. În primul rând faceți planuri despre unde și cu cine va sta copilul când veți fi la maternitate. Apoi discutați aceste planuri, astfel încât copilul să știe la ce să se aștepte când vine ziua cea mare.

O idee interesantă este să-i găsiți copilului o păpușă-bebeluș pe care să-l învățați cum să o țină, cum să o atingă, să îi spuneți cât trebuie să o lase să doarmă, și așa mai departe. Dar aveti grija sa-i spuneti-i clar ca fratiorul nu va fi o papusa, si explicati-i diferentele.

Apoi, niște detalii foarte importante: dacă plănuiți să faceți schimbări sau mutări în aranjamentul camerelor, este esențial să le faceți cel târziu cu câteva săptămâni înainte de naștere. De asemenea, dacă copilul se apropie de un moment important cum ar fi renunțarea la scutece sau mutarea de la pătuț la pat, încercați pe cât posibil să faceți aceste schimbări înainte de naștere, sau amânați-le pentru mai mult timp, când bebelușul va fi deja de multă vreme acasă.

După naștere:
Este important să îți lași copilul să te viziteze la spital cât mai devreme posibil după ce bebelușul s-a născut, preferabil când nu sunt alți vizitatori, ci doar familia, pentru a face acest eveniment unul intim, de familie. De asemenea, pentru că știți că veți primi multe cadouri pentru bebeluș, e o idee bună să pregătiți din timp un cadou ”din partea bebelușului” pentru copil, astfel încât să nu devină invidios. Puteți vorbi și cu copilul pentru ca acesta să îi aleagă un cadou bebelușului.

Aducerea bebelușului acasă – implicarea copilului:
Încercați să mențineți pe cât posibil rutina de dinaintea nașterii, iar pentru a ajuta copilul să se acomodeze cu schimbările, implicați-l cât mai mult în activitățile zilnice care implică bebelușul, astfel încât copilul să nu se simtă dat la o parte.

Mulți copii vor să ajute la îngrijirea bebelușului. Acest ”ajutor” înseamnă că fiecare lucru va dura mai mult, dar îi va da copilului ocazia de a interacționa cu bebelușul într-un fel pozitiv. În funcție de vârstă, fratele sau sora pot distra bebelușul când schimbați scutecele, poate ajuta la împinsul căruciorului, la îmbrăcat, la îmbăiat, la a-l face să râgâie după ce-l alăptați, și de asemenea, poate vorbi cu bebelușul.

Dacă totuși, copilul dvs. Nu arată interes în direcția bebelușului, după ce ați avut grijă să-l pregătiți în timpul sarcinii, nu vă alarmați și nu-l forțați. Poate lua ceva timp.

Timp 1 la 1 cu copilul.
Găsiți orice oportunitate pentru a face lucruri doar cu copilul mai mare. Atât dvs. Mama cât și tatăl. Petreceți timp împreună când bebelușul doarme și dacă este posibil, stabiliți activități zilnice în care copilul mai mare să primească toată atenția unuia dintre părinți. A-l face pe copil să știe că există un timp special doar pentru el va reduce resentimentele sau furia față de noul născut.

De asemenea, reamintiți-le rudelor sau prietenilor de alte subiecte în afară de bebeluș, când sunt în vizită. Dacă întreabă cum pot fi de ajutor, sugerați o activitate distractivă cu copilul mai mare.

Evidențiați avantajele vârstei copilului.
Pentru că va vedea probabil că e posibil ca mai multe avantaje să aibă cel mic, e important să-l faceți pe copil să vadă avantajele vârstei sale. Câteva exemple ar fi: când cel mic bea lapte, să îi spuneți celui mare: ”Ce păcat că poate bea doar lapte. Ce-ar fi să mâncăm noi doi o înghețată?” sau atunci când bebelușul se culcă, seara: ”Ei, el trebuie să doarmă, dar noi putem merge să citim o poveste întâi!”.

Puneți-l câteodată pe locul 1
Câteodată, când știți că vă aude cel mare, și îl auziți pe cel mic că gângurește, spuneți-i: ”Îmi pare rău dragule, trebuie să mai aștepți un pic până vin să îți schimb scutecul, trebuie să îi fac surioarei tale un sandwich!”.

Ce se întâmplă, psihologic vorbind, cu copilul mai mare?

Practic, prin nașterea unui frate, primul copil pierde locul central din interesul părinților și exclusivitatea. Nașterea fratelui este trăită ca un moment de mari schimbări. Mediul de până atunci (familia, relațiile, obiceiurile, percepțiile) este schimbat, iar el este forțat să facă față unor cerințe noi, unei mame ”noi”, unor noi imagini în fața părinților.

Primul copil își așteaptă adesea fratele cu bucurie, ca pe un cadou, dar schimbările mamei adesea îl avertizează despre ceea ce se va întâmpla – mama se simte rău, nu e disponibilă pentru el uneori. Și astfel, spaimele pot apărea înaintea nașterii bebelușului. Adesea copilul își gândește fratele ca pe o păpușă, ca pe un partener de joacă la dispoziție, ca pe un copil care va fi certat în locul lui, ca pe un motiv de laudă în fața celorlalți.

Aceste fantasme se destramă odată cu nașterea: fratele nu numai că nu-i îndeplinește nicio nevoie, dar îi mai distruge și liniștea, familia, ”îi ia părinții”. În cazurile în care aceștia nu și-au pregătit copilul cel mare, acesta începe să simtă că aceștia l-au trădat (jucăria lor cea nouă e mult mai interesantă decât cea veche), fratele i-a furat părinții iar el, copilul, se simte abandonat, neiubit și neimportant.

Vine momentul în care copilul se vede nevoit să-și asume un rol secundar, sub semnul catastrofei uneori. Apare câteodată o teamă de ceva care schimbă fundamental lucrurile într-un singur moment. Odată cu nașterea bebelușului, el se vede prin comparație mai mare, și nu rareori am văzut copii care se revoltă împotriva acestei imagini noi prin regresie. Adică devine temporar mai mic. Această regresie apare sub multe forme: începe să vorbească precum un copil mic, reîncepe să facă pe el, refuză să folosească toaleta, merge în patru labe, plânge precum un bebeluș când vrea ceva.

Copilul ai cărui părinți nu l-au pregătit, se simte rănit, speriat chiar de mama în care a avut încredere și de aceea îi retrage temporar iubirea. Se simte atacat de mamă și de aceea o refuză și o atacă la rândul său. Pe acest fond se poate instaura între mamă și copil un joc al depresiei și agresivității, al luptei, al nerecunoașterii.

În aceste situații, copilul are manifestări sadice față de bebeluș, din frustrare și copleșire. Arată că el însuși se simte agresat de prezența celui mai mic și de aceea îi răspunde agresiv. În aceste stări agresive și de regresie, copilul are nevoie de înțelegere și nu de învinovățire.

Există anumite etape ale traumei prin care trec toți copiii, într-o măsură mai mică sau mai mare:
1. Bucurie și surescitare – e ceva nou, va primi cea mai frumoasă și mai performantă jucărie de până acum.
2. Uimire – bebelușul vine acasă și toată lumea e atrasă ca un magnet de el, iar copilul nu înțelege ce are așa interesant această jucărie care se pare că nu prea poate să facă nimic.
3. Negare – de fapt nu are niciun frate cu adevărat – e o păpușă ”nevie” pentru distracția momentană a mamei (etapa testării)
4. Fantasmarea unor soluții – copilul se gândește cum ar putea scăpa de ”năpastă” pentru ca totul să reintre în normal – etapă în care comportamentul este cel mai adesea maniacal (recentrarea atenției părinților prin regresie sau gânduri de eliminare a intrusului).
5. Depresia – copilul își retrage dragostea, se simte urât, pare bolnav, chiar se poate îmbolnăvi, se simte fără vlagă, nu mai face mofturi
6. Simptomul – se manifestă psihic -temeri, frici, vinovății, inhibiții sau fizic- îmbolnăviri, pentru a cere ajutor părinților
7. Recuperarea de sine și adaptarea la situație – reîncepe să le acorde credit părinților, începe să vadă avantaje în noua situație, își acceptă fratele
Din tot acest parcus, singura care poate lipsi e simptomul. Probleme apar atunci când copilul se cantonează într-o etapă și parcursul nu se realizează până la sfârșit.

De ce este vestea primită diferit de la caz la caz?

Reacția primului copil la vestea sau apariția bebelușului diferă mult în funcție de vârstă, de personalitate, de felul în care a fost pregătit (deci de priceperea părinților) și de condițiile mediului familial (felul în care sunt împărțiți în camere membrii, starea civilă a părinților, relația dintre părinți, relația anterioară a copilului cu părinții, existența unor piloni de sprijin din afară – bunici, unchi, mătuși).

Un exemplu

Am în terapie o familie care are o problemă la apariția celui mic. Anume, de când a apărut bebelușul, băiatul mai mare (5 ani) a devenit foarte agresiv cu ei, refuză aproape orice îi propun părinții, chiar și lucrurile care îi plăceau înainte. De la mâncare, la activități, la a face pipi. Unde? Doar acasă, pentru că la grădiniță nu avea nicio problemă, acest lucru indicând clar unde era hiba.

Așa cum spune teoria, părinții n-au mai avut timp de el, ba chiar spun că 70% din atenția lor e îndreptată spre bebeluș, iar restul…înțelegeți. Comportamentul față de frățiorul de 6 luni e instabil – când se manifestă afectuos, când îl împinge. Când nu este în preajma lui spune adesea ”Cât aș vrea să fie luat pe o barcă și să fie dus departe și să rămânem doar noi!”. După cum vedeți este prins în etapa fantasmării unor soluții pentru a scăpa de ”năpasta” care a venit peste el.

Rolul meu în consilierea parentală a fost în primul rând să ajut părinții în a găsi soluții de a îi acorda timp mai mult, și de a găsi activități 1-1. De asmenea, în terapia individuală cu copilul a fost important să îi acord un spațiu în care acele fantasme ale lui să se exprime simbolic prin jucării, fără a-l învinovăți și a-l reprima. Aceste lucruri au făcut ca în câteva săptămâni situația să se stabilizeze remarcabil.

Reclame